Liga a 2-a

Pop ridică la patru numărul foștilor utiști din curtea rivalei de pe Bega

ASU Politehnica a parafat încă un transfer, chiar în seara în care oamenii normali se pregătesc de petrecerea de Revelion. Fie că a fost o înţelegere de ultimul moment, fie că clubul s-a gândit că fanii nu au altceva mai bun de făcut în seara de 31 decembrie, atunci a fost anunţată sosirea lui Alexandru Pop, jucător care în ultima vreme nu a rupt gura târgului.

Alexandru Pop este atacant şi are 26 de ani. Format la ”U” Cluj, a mai trecut în cariera sa pe la Sănătatea Cluj, Gloria Bistriţa, Unirea Jucu, Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila, UTA, Aerostar Bacău şi Viitorul Pandurii Târgu Jiu, la aceasta din urmă fiind legitimat în prima parte a sezonului actual.

Cele mai multe meciuri în Liga 2 le-a avut la Dacia Unirea Brăila, în sezonul 2017/2018, 28, în care a marcat 13 goluri. Evoluţia sa a atras atenţia echipei UTA, unde a fost mai degrabă o dezamăgire. În cele 13 meciuri jucate întrând de 4 ori şi înscriind de trei ori, arădenii renunţând la el. A ajuns apoi la Aerostar Bacău, echipă cu care a retrogradat în Liga 3, unde a avut tot 13 prezenţe şi a înscris două goluri. La echipa băcăuană a înscris golul victoriei formaţiei antrenată pe atunci de Florin Bratu în meciul cu ASU Poli de pe Ştiinţa (scor 2-1).

Pop a ajuns în vară la Viitorul Pandurii, unde în 21 de etape nu a fost titular niciodată şi a adunat 89 de minute după ce a fost introdus pe parcurs în trei jocuri şi nu a marcat niciun gol.

Clubul Politehnica nu a anunţat pe ce perioadă a semnat atacantul, cum nu a făcut-o nici în cazul precedentelor achiziții ale iernii, Dorin Codrea sau Dragoş Săulescu. Ambii sunt mijlocași, cu mențiunea că primul vine din Liga 3-a, de la Dumbrăvița și e „închizător”, iar Săulescu e „aripă” și va îmbrăca tricoul „alb-violet” după ce s-a despărțit de divizionara secundă, CSM Școlar Reșița. Dragoș Săulescu ajunsese în Valea Domanului în vara lui 2018, după ce se despărțise de Național Sebiș.

Revenind la Alex Pop, acesta ridică la patru numărul foștilor utiști din curtea rivalei de pe Bega. Doi dintre aceștia, fundașii Cristi Scutaru și Ionuț Coadă, au făcut direct saltul de la „alb-roșu” la „alb-violet”. Alin Ignea, în schimb, a plecat în urmă cu 7 ani și jumătate de la Arad, perioadă în care a mai evoluat la Pandurii, FC Botoșani, FC Olt Slatina, FCM Baia Mare și ACS Poli. La echipa suporterilor timișoreni evoluează din vara lui 2017. În fine, așa cum am precizat mai sus, Pop s-a despărțit în urmă cu un an de „Bătrâna Doamnă”, bifând deja alte două formații. În județul Arad, dar la Național Sebiș, a mai evoluat și Alex Cherecheș, care după despărțirea de teamul de pe Crișul Alb a mai trecut pe Ighiu și Giarmata înainte de a se impune ca titular pe banda stângă a defensivei poliste.

Anda Deliu 

sportarad.ro

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close